Translate

- sursă fotografii: ANCA FLOREA - Dincolo de aproape

Cascada Vârciorog


LOCALIZARE: com. Arieșeni, jud. Alba, la poalele Vf. Piatra Grăitoare (1658m), Munții Apuseni, România 
CARACTERISTICI: Cascada se află la o altitudine de 1090m. 
      Căderea de apă se face de la cca. 15m, săpând la bază o mare scobitură.

CUM AJUNG: La Cascada Vârciorog se ajunge pe DN75, între Arieșeni și Vârtop, în satul Izlaz, unde se poate observa (pe partea stângă dinspre Arieșeni, pe partea dreaptă dinspre Vârtop) un indicator mare, verde, ce ne îndrumă pe un drum forestier spre cascadă, prin satul Vânvucești. De aici se urmează drumul pe jos (marcaj turistic - bulina galbenă), prin Valea Vârciorog, 3,5 km, drum ce, conform indicatorului, e interzis a se parcurge cu automobilul. 
                Distanțele prezentate aici sunt calculate până la intersecția DN75 cu drumul forestier (indicator).
              Intersecția spre Cascada Vârciorog se află la o distanță de: 25 km de Albac, 55 km de Abrud, 115 km de Oradea, 120 km de Alba Iulia, 126 km de Turda, 128 km de Cluj-Napoca 129 km de Deva, 196 km de Sibiu.
      Acces rutier: - pe DN75 Turda - Baia de Arieș - Câmpeni - Albac - Scărișoara - Arieșeni - Izlaz - indicator;
             - pe DN1 Sibiu - Alba Iulia, DN74 Alba Iulia - Abrud, DN74A Abrud -Vârși, DN75 Vârși - Câmpeni - Albac - Scărișoara - Arieșeni - Izlaz - indicator;  
                - pe DN1 Cluj - Gilău, DJ107P Gilău - Poiana Horea - Albac, DN75 Albac - Arieșeni - Izlaz - indicator;
                - pe DN76 Oradea - Beiuș - Ștei, DN75 Ștei - Nucet - Vârotp - Izlaz - indicator.
      Acces feroviar: Cea mai apropiată gară este cea din orașul Ștei, la 37 km distanța de satul Izlaz.


CAZARE:  Posibilitățile de cazare sunt variate, zona fiind una preponderent turistică. Cele mai apropiate sunt pensiunile din Arieșeni și Vârtop.
REPREZENTATIV: Cascada Vârciorog este una dintre cele mai spectaculoase cascade din Munții Apuseni, fiind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zona Arieșeni-Vârtop.
               Primăvara și la începutul verii, cascada oferă, de obicei, un spectacol impresionant, fluxul de apă fiind mai mare în aceste perioade. Traseul este accesibil pe tot timpul anului, chiar şi iarna, când zăpada nu este foarte mare.
               Pentru frumusețea ei, zona cascadei a fost declarată rezervație peisagistică, protejată de lege.
!  Aveți grijă în perioadele ploioase, traseul poate deveni noroios iar butucii aruncați peste pârâu pot deveni alunecoși la traversare.
!   Traseul poate fi parcurs, în medie, cam  aproximativ o ora și jumătate pentru persoanele mai sportive, sau de vreo două ore și jumătate pentru cele însoțite de copii.
ÎN APROPIERE: Cascada Vârciorog se află la o distanță de16 km de Peştera POARTA lui IONELE 22 km de Peștera (Ghețar) SCĂRIȘOARA .

DESCRIERE: Odată ajunși la panoul mare și verde din intersecția DN75 cu drumul forestier, cei care sunt cu mașina trebuie sa parcheze pe marginea drumului și de acolo se urmeze drumul pe jos.

   - Așa cum aflăm și citind panoul de acces, este interzis accesul cu automobilul. Deși drumul este acceptabil pentru o mașină de teren, până într-un anumit punct, ar fi și păcat să se piardă toată frumusețea mergând prin pădure cu mașina.
   - Așadar, de la panou se urmează drumul către satul Vânvucești de unde continuă spre cascadă. Trebuie urmat marcajul punct galben, trecând prin Valea Vârciorog (3,5 km) până la destinație.



   - Distanța nu este greu de parcurs, drumul fiind relativ ușor, fără urcușuri și coborâșuri semnificative. Cea mai mare parte a traseului se derulează prin pădurea de molid și brad.

   - Totuși, să aveți grijă în perioadele ploioase, traseul poate deveni noroios iar butucii aruncați peste pârâu pot deveni alunecoși la traversare.

   - Traseul poate fi parcurs chiar și iarna, dacă zăpada nu este foarte mare (de obicei există o cărare prin zăpadă).



   - După două ore de mers se ajunge în dreptul cascadei. Vara este încântător să te răcorești sub căderea ei de apă.


   - În perioadele de vară și început de toamnă, Cascada Vârciorog este cel mai des vizitată de turiști. Tot în aceste perioade, în apropierea cascadei se pot culege afine, zmeură și mure. 


   - Mai mult, în special vara, cei dornici de raze de soare pot sta la plajă în jurul cascadei, relaxându-se cu zgomotul apei și respirând din plin aerul curat de munte. 


  - Drumurile sunt bine marcate iar turiștii sunt destul de mulți pe drumul spre cascadă, fapte ce nu permit, teoretic, ca posibilitatea de a te rătăci să existe.
imagini din lateral - 

   - Traseul poate fi parcurs, în medie, cam  aproximativ o ora și jumătate pentru persoanele mai sportive, sau de vreo două ore și jumătate pentru cele însoțite de copii.


   - Dacă ați ajuns până la Cascada Vârciorog și vreți să mai vedeți ceva interesant, puteți urca pe poteca din spatele ei până sus la Vârful Piatra Grăitoare. În apropierea cascadei există și o veche galerie de mină părăsită.

Un comentariu:

Arieseni.pro spunea...

Plecand de la Cascada Varciorog se poate urca destul de usor la Stanca Piatra Graitoare - o stanca ce-ti raspunde la strigat printr-un ecou. Stanca se afla chiar pe creasta astfel ca de sus veti avea parte si de o priveliste spectaculoasa.


Pentru a ajunge la Piatra Graitoare urmati drumul forestier ce urca din spatele cascadei, pana la o mutatura parasite iar de acolo tot la deal prin padurea de brad circa 10 minute. In scurt timp veti iesi intr-o frumoasa caldare strabatuta de un paraias. De acolo mergeti pana pe creastra prin paduricea de jneapan. De pe creasta va va fi foarte usor sa ajungeti la stanca. Este orientata cu partea ce raspunde la strigat spre Varful Bihorul.