Pagina de început

Lacul/Barajul Vidraru


BARAJ  /  LAC DE ACUMULARE 
LOCALIZARE: pe râul Argeş, sprijinit pe versanţii munţilor Pleaşa şi Vidraru, de-a lungul Transfăgărăşanului, România
ANII CONSTRUCȚIEI: 1966
CUM AJUNG: Barajul Vidraru se află la o distanţă de: 29 km de Curtea de Argeş, 64 km de Pitești, 65 km de Râmnicu Vâlcea, 107 km de Horezu, 128 km de Sibiu, 153 km de Brașov,  175 km de Tg.Jiu, 175 km de București, 205 km de Alba Iulia.
    Acces rutier:  - pe A1 București - Pitești, DN7C Pitești - Curtea de Argeș - Corbeni - Barajul Vidraru;
            - pe DN67 Tg.Jiu - Horezu - Rm.Vâlcea, DN73C Rm.Vâlcea - Curtea de Argeș, DN7C - Corbeni - Barajul Vidraru;
                 - pe DN73 Brașov - Râșnov - Câmpulung - Curtea de Argeș, DN7C - Corbeni - Barajul Vidraru;
                 - pe DN7 Sibiu - Țuțulești, DJ703M - DN7D - Curtea de Argeș, DN7C - Corbeni - Barajul Vidraru.
    Acces feroviar: Cea mai apropiată gară este cea din Curtea de Argeș. 

DIMENSIUNI:   BARAJ -    Înălțime:  166,6 metri;           Lungime: 305 metri;
                                              Grosime: sus - 6 metri,   la bază - 25 de metri
                            LAC de acumulare -    Lungime: 28 km ;    Suprafață: 1000 ha;   Volum: 465 milioane metri3

CAZARE: În apropiere de Barajul Vidraru, turiștii pot găsi diverse posibilități de cazare la pensiunile construite în zonă, unele aflându-se chiar pe malul lacului. 
REPREZENTATIV: În 1966, când a fost dat în folosință, Barajul Vidraru a fost primul baraj în arc construit în România, al cincilea în Europa și al noualea în lume între construcțiile similare;
                   De la Barajul Vidraru, dinspre Curtea de Argeş, se continuă şoseaua Transfăgărăşan care urcă până la Bâlea Lac şi coboară apoi pe Valea Bâlii, la Cabana Bâlea Cascadă.
                    Noaptea, conturul barajului este luminat electric, acesta putându-se observa din avion.
                 Barajul permite funcționarea centralei subterane de la Corbeni și a unui lanț de 20 de hidrocentrale pe râul Argeș.                    
 ÎN APROPIERE: Barajul Vidraru se află la o distanță de: 28 km de Mănăstirea CURTEA DE ARGEȘ71 km de Salina OCNELE MARI, 80 km de Mănăstirea NĂMĂIEȘTI80 km de Mănăstirea GOVORA, 82 km de Mausoleul MATEIAȘ84 km de Schitul OSTROV87 km de Mănăstirea COZIA88 km de Mănăstirea DINTR-UN LEMN90 km de Mănăstirea TURNU92 km de Mănăstirea SURPATELE90 km de Schitul DRAGOSLAVELE95 km de Mănăstirea Cetățuia NEGRU VODĂ

DESCRIERE: 

                   - Barajul -
              Construcția barajului a durat 5 ani și jumătate;
                - S-au forat 42 km de galerii subterane;
                - S-au excavat 1.768.000 metri cubi de rocă, din care aproximativ 1 milion metri cubi în subteran;
                - S-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care peste 400.000 metri cubi în subteran.


   - Barajul Vidraru este ridicat pe râul Argeș, are structura din beton, sprijinindu-se pe versanții munților Vidraru și Pleașa. Este un baraj de beton cu dubla curbura realizat din 22 ploturi verticale, Turbinele sale asigura o suficienta capacitate energetica necesara locuitorilor din împrejurimi, capacitatea sa fiind de 400 GWh/an.

   - Barajul este traversat de 9 galerii orizontale interioare în care se găsesc amplasate aparatele de măsura și control. Această construcție zveltă (6 m grosime la coronament și 25 m la baza) ține piept apelor cristaline de munte care, după ce au trecut prin ferestrele de piatră ale Făgărașilor, oglindesc, nemișcate, vârful înzăpezit al Negoiului, privind semeț de la cei peste 2.500 m înălţime. 


   - În afară de mărimea impozantă a construcțiilor din această zonă, turiștii mai pot admira frumusețile locului. Fiind situat într-o regiune muntoasă, barajul Vidraru le oferă turiștilor peisaje destul de plăcute, asigurând vara un mediu răcoros pentru cei care vor să scape de canicula din marile orașe. 


             Lacul Vidraru
   - Lacul Vidraru este un lac de acumulare, aflat la baza Barajului Vidraru pe râul Argeş, în 1966, pentru producţia de energie electrică. Situat între munţii Frunţii şi Ghiţu, lacul adună apele mai multor râuri – Capra, Buda, Râul Doamnei, Cernatul, Vâlsanul, Topologul, Râul Valea lui Stan şi Limpedea, cu un debit total de cca 5,5 ml /s.


  - Pe lac circulă mai multe vapoare, puteți pleca într-o croazieră, vă puteți plimba cu hidrobicicleta sau puteți închiria bărci cu vâsle pentru pescuit.


  - Vegetația este destul de variată,în regiune fiind plantate numeroase păduri de conifere și foioase. Fauna este specifică reliefului montan.


   - Barajul Vidraru a devenit şi locul preferat al extremelor. Aici s-a amenajat cea mai înaltă pistă de lansare pentru bungee jumping. Pe timp de vară pasionații acestui sport pot sări cu coarda elastică de la 166 m. Pentru detalii și rezervări, sunați la telefon 0721 479 746 - Mihai Mândreanu (săriturile se pot face numai pe bază de programare telefonică).


  - Pe linia barajului, în vârful unui turn prismatic se află monumentul electricităţii, un Prometeu gigantic, înalt de 10 metri, situat pe muntele Pleașa ce îl înfățișează pe titan cu fulgerul în mână. Monumentul a fost realizat de sculptorul Constantin Popovici în anul 1965.


   - Oamenii care au lucrat la construirea barajului își amintesc că erau condiții grele și că au fost mulți care au murit. Nimeni nu le știe cu adevărat numărul. În unele documente se vorbește despre 80 de muncitori decedați în accidente. Cert este că, după mai bine de 40 de ani, barajul Vidraru atrage mii de turiști, români și străini, care rămân uimiți de acest monument al tehnicii inginerești.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ți părerea. Ai fost acolo? Ți-ai dori să ajungi?