Pagina de început

Mănăstirea ,,Sf. Maria" Techirghiol


MĂNĂSTIRE DE MAICI
ADRESA: Str. Ovidiu, nr, 5, Techirghiol,  jud. Constanta, România
TELEFON: Mănăstirea ,,Sf. Maria” :   07313.416.92 ;   0372 783 983
                    Centrul Social-Pastoral ,,Sf. Maria” :  0241 736 612 ;    0729 049 319
            cspsfmaria@yahoo.com
ANII CONSTRUCȚIEI:  În jurul anului 1750 a fost construită bisericuța veche din lemn;
            1928 - este înfiinţat un sanatoriu preoţesc; 
            1951 - se aduce la Techirghiol bisericuţa din lemn de la Sinaia și se înfiinţează un schit de maici.
CTITORI: Patriarul Miron și Patriarhul Justinian 
HRAM: ,,Adormirea Maicii Domnului” (15 august)
CUM AJUNGMănăstirea ,,Sf. Maria” Techirghiol se află în stațiunea Techirghiol, în apropierea lacului cu același nume. Mănăstirea se află la o distanță de: 2-3 km de Eforie Nord, 11 km de Constanța, 31 km de Mangalia, 218  km de București.
   Acces rutier: - pe A2 București -A4 spre Mangalia -DN39 Agigea, DN38 -Techirghiol -Mănăstirea ,,Sf.Maria” 
                         - pe DN38 Agigea - Eforie Nord, DJ383 Eforie Nord - Techirghiol - Mănăstirea ,,Sf. Maria”;
                         - pe DN39 Constanța - Lazu - Agigea, DN38 Agigea - Techirghiol Mănăstirea ,,Sf. Maria”;
               - pe DN22 Tulcea - Babadag - Mihai Viteazu - Ovidiu, A4 Ovidiu - Agigea, DN38 Agigea - Techirghiol Mănăstirea ,,Sf. Maria”;                                   
   Acces feroviar: Cea mai apropiată gară este cea din Eforie Nord. De aici se poate lua autobuzul spre Techirghiol.


CAZARE: Se poate găsi cazare (programare) atât în cadrul mănăstirii cât și în împrejurimile acesteia, în hotelurile și pensiunile din zonă.
REPREZENTATIV:Biserica veche din lemn fost construită în jurul anului 1750 de către bătrânii satului Maiorești, jud. Mureș, din goruni străvechi.  
                   În anul 1999-2000, în cadrul Centrului Social-Pastoral din cadrul Mănăstirii ,,Sf. Maria”, s-a amenajat o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sf. Pantelimon care a împlinit dorinţa patriarhilor  Miron şi Justinian ca această mănăstire să fie un loc de alinare atât sufletească cât şi trupească.
                  Din anul 1976, numele Mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol este nedespărţit de cel al părintelui Arsenie Papacioc - duhovnicul care a dăruit acestei mănăstiri renumele şi vibraţia duhovnicească deosebită, omul care şi-a împletit impresionantul său destin cu cel al mănăstirii din acel an până la sfârşitul vieţii (2011).
ÎN APROPIERE: Mănăstirea ,,Sf. Maria” Techirghiol se află la o distanță de: 300 m de Lacul TECHIRGHIOL, 79 km de Cetatea HISTRIA .    

DESCRIERE: 
   - Mănăstirea Techirghiol își are începutul în anul 1928, când Patriarhul Miron Cristea cumpăra aici o casă cu 16 camere și înființează un sanatoriu preoțesc. În 1951, Patriarhul Justinian aduce în așezământ o  bisericuță de lemn.


   - Construită de către obştea sătească din satul Maioreşti, judeţul Mureş, în sec. al XVIII-lea, bisericuţa cu hramul “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” a fost mutată în anul 1934 de către regele Carol al II-lea la Castelul Pelişor de la Sinaia, unde, după instaurarea comunismului, a rămas  în paragină până când patriarhul Justinian a adus-o şi a restaurat-o la Techirghiol. 
   - Biserica este resfințită pe 15 august 1951 hramul inițial fiind schimbat cu cel al Adormirii Maicii Domnului. În 1995 schitul devine mănăstire.    


   - Pereții bisericii sunt alcătuiți din bârne de stejar de grosime variabilă între 25-30 cm, suprapuse orizontal și îmbinate într-o tehnică specifică lăcașurilor de lemn din Transilvania numită ,,coadă de rândunică” iar în unele locuri prin cuie de lemn.      
    - În interior, pictura s-a realizat în mai multe etape de diverşi zugravi din zonă. Printre scenele pictate pe pereți nu s-a păstrat nicio inscripție originală. Ca elemente distinctive pentru bisericile de lemn din Transilvania, se întâlneşte şi aici pictat tricolorul ca semn de unitate naţională. Icoanele împărătești sunt datate în jurul anului 1730.
   

   - Pentru protejarea bisericuţei care, fiind monument istoric, avea nevoie de condiţii speciale de întreţinere, adăugându-se și faptul ca devenise neîncăpătoare pentru credincioșii veniți la slujbe, s-a început, în anul 2000, construirea unei noi biserici de zid cu acelaşi hram: “Adormirea Maicii Domnului”. În anul 2009 a fost sfinţit Paraclisul cu hramul „Sf. Pantelimon” de la demisolul noii biserici, unde se săvârşesc, la ora actuală, sfintele slujbe.


   - În anul 1999-2000, s-a amenajat în cadrul Centrului Social-Pastoral "Sf.Maria" o baza de tratament balnear, sub ocrotirea Sfântului Pantelimon, dotată și modernizată. Principalele elemente folosite în tratarea pacienților sunt apa sărată și nămolul therapeutic, extrase din lacul Techirghiol.


   - Pe lângă obişnuitele treburi gospodăreşti, măicuţele se ocupă cu pictura bizantină în tehnică tempera, cu croitoria şi broderia (pe lângă culioane, dulame şi alte articole de îmbrăcăminte pentru personalul monahal, se brodează şi veșminte preoțești).

   - În incinta mănăstirii se află o fântână cu statuia Sfântului Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al celor bolnavi, sculptată în bronz de renumitul sculptor român Ion Jalea şi adusă de patriarhul Justinian de la Spitalul “Sf.Pantelimon” din București.  

   - Din anul 1976, numele Mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol este nedespărţit de cel al părintelui Arsenie Papacioc – duhovnicul care a dăruit acestei mănăstiri renumele şi vibraţia duhovnicească deosebită, omul care şi-a împletit impresionantul său destin cu cel al mănăstirii din acel an până la sfârşitul vieţii (2011). Aproape un secol de viaţă, cu 11 ani de pătimire în închisorile regimurilor carlist şi comunist, cu experienţa pustiei şi peste 60 de ani de îndrumare duhovnicească în vremuri zbuciumate, toate acestea au atras la Techirghiol mii şi mii de oameni. Fie că au căutat alinare sufletească sau trupească, fie că au căutat răspunsuri la căutări spirituale, îndrumare duhovnicească sau pur şi simplu au venit din curiozitate, părintele s-a aplecat asupra fiecărui suflet cu o delicateţe şi fineţe sufletească cuceritoare, dăruindu-se pe sine cu totul, aşa cum însuşi spunea: “Trebuie să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti.”


   - Chilia unde s-a nevoit – devenită astăzi muzeu – şi mormântul, aflate în incinta mănăstirii, sunt şi acum, după trecerea părintelui Arsenie Papacioc la cele veşnice, un loc de întâlnire tainică cu cel care a iubit prea mult pentru a lăsa moartea să-l despartă de cei pe care i-a iubit.


   - Acesta se află înmormântat chiar la intrarea în curtea mănăstirii. 


   - ,,Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune. Puterea rugăciunii nu stă în cuvinte. Lui Dumnezeu Îi trebuie numai inima şi Îi este de ajuns.” - Arsenie Papacioc.

2 comentarii:

Spune-ți părerea. Ai fost acolo? Ți-ai dori să ajungi?